David Rosenberg, fostul economist-șef de la banca americană de investiții Merrill Lynch, spune că dobânzile vor fi scăzute pentru o perioadă extinsă. Ne așteaptă deflație și contracție a creditului întrucât cea mai numeroasă generație din America intră în ultima parte a vieții. Criza va fi lungă pentru că numărul americanilor cu vârste de peste 70 de ani va reprezenta aproximativ 15% din totalul populației.
David Rosenberg, fostul economist-șef de la banca americană de investiții Merrill Lynch, spune că aprecierile de pe bursa de la New York sunt normale, aproape fiecare președinte ales având o lună de miere. Totuși, elanul indicilor este susținut numai de sectorul financiar și cel energetic, iar cotațiile sunt vulnerabile față de datele de evaluare fundamentale ale acțiunilor. „Avem mama tuturor piețelor supraevaluate.”